Povestea lui Mircea: Episodul 9
E tânăr, e farmec, e trăznet, e zeu !
Era adevărat,Mircea se lăsa înfierat în numele companiei KFC.
Tatuatorul începu să coloreze simbolul KFC pe carnea lui Mircea în culorile orginiale, folosind ace de titanium. Sub logo-ul KFC, Mircea îşi comandase încă un tatuaj cu motto-ul său de luptă, în limba greacă şi în limba latină: An kai thélisí mou , tha petháneis ston póno kai talaiporía , respectiv, Voluntasmea in doloribus et aerumnis moriemini
[…] motivat de tatuajul de pe spate, Mircea şcoase un răget teribil de război şi sări de pe Hotel.
Mircea ateriză în siguranță la bustul gol pe cimetul de lângă Hotelul Intercontinental. Era o noapte clară, liniștită, cu cer senin și cu luna strălucind măreață pe cer. Dar Mircea știa exact ce se ascunde în spatele acelei liniști. În secret, atmosfera mirosea a sânge, a sudoare, a lacrimi și a sacrificiu.
Armata KFC se mobilizase repede, mulțumită influenței inexplicabile pe care o exercita Mircea asupra colegilor săi. În noaptea aceea de mai, mii de găini au fost capturate și au pierit în lagărele de exterminare KFC, ajungând în final în porții de copănele, aripioare, sau Crispy Strips pe mesele din restaurantele de pretutindeni. Scorul era, așadar egal. Gâinile luaseră prin surprindere KFC-ul la început, dar aceștia de pe urmă își reveniră rapid, sub conducerea și impactul emoțional al lui Mircea.
Dar chiar și cele mai puternice suflete obosesc câteodată. Așa că Mircea acceptă lasă pentru o noapte războiul și se întoarce la iubita sa, actrița Angie Varona, care îl aștepta acasă cu ochii în lacrimi și cu inima sfredelită de emoție.
Mircea bătu la ușă la miez de noapte.
Deschide! Sunt eu. M-am întors ! Haide să gustăm împreună din fructul iubirii.
Acestea au fost cuvintele pe care Mircea le recită cu talentul să de actor la ușa lui Angie.
Angie Varona deschise ușa. În pragul ușii era nimeni altul decât Mircea. Mircea, dragostea vieții ei, motorul său emoțional și inspirația inimii sale. Mircea, salvamarul cel sexy alături de care trăise cu un an în urmă clipe de neuitat în Spania la Taragota.
Era chiar el. Același. Frumos, impunător, musculos, dur, masculin.
Mircea se așeză pe scaun și își puse mâna la frunte. Era umed. Angie Varona aduse un șerveței, îi șterse sudoarea lui Mircea și îl stoarse într-o sticulță. Da, este adevărat, Angie nu avea la gât doar o mică sticulță cu lacrimile lui Mircea, dar avea undeva în casă o colecție din stropii de sudoare. Mulți chimiști și farmaciști au afirmat că sudoarea lui Mircea poate fi folosită cu succes ca medicament împotriva nenumăratelor boli. Acum multă vreme, Mircea a vindecat o femeie cu cancer la sân doar masând-o cu sudoare.
Era extraordinar. Era perfect. Luna strălucea afară și privea romantic prin perdelele de la apartamentul lui Angie.
Mircea începu să se dezbrace, pregătindu-se de momentul cel mare. Dar mai întâi se duse să facă un duș.
Mircea veni în dormitor cu un prosop imens înfășurat în jurul taliei sale ferme ca o stâncă. Mircea era frumos ca o sculptură, era tare ca un monument de marmură romană, dar în același timp, tandru ca o pictură impresionistă. Era perfect. Încordat, broboane de apă rămase de la duș se scurg prin canelele care se formaseră printre mușchii săi proeminenși. Era frumos ca o statuie, prototipul uman.
Angie Varona îl privește pe Mircea și îl soarbe din priviri. Nu îi vine să își creadă ochilor că îl vede iarăși. Toate femeile, fără excepție, visează la Mircea, dar el nu va prefera decât pe Angie Varona. Angie își plimbă privirile pe corpul lui perfect și își interiorizează un orgasm spontan. Era aprinsă, fierbinte și dorincă. Îl vroia pe Mircea. În privirea ei se citea văpaia dorinței care ardea nestingherit și rugător, implorând o dominație maladivă.
Mircea, avansează din pragul ușii, plimbându-și mâna prin părul său ud, de unde încă mai curgea apă. El radiază de prospețime și de vigoare. E deosebit și impunător. E dur și indestructibil. Radiază și induce dependență ca prin magie și putere. E tânăr, e farmec, e trăznet, e zeu.
După un preludiu de jumătate de oră, Mircea o aduce pe frumoasa Angie Varona în pargul disperării. Aceasta îcepe să plângă de satisfacție și îț imploră pe Mircea să o penetreze. În acest timp, ea mai suferi încă două orgasme.
În acel Moment, Mircea își contopi trupul cu cel al lui Angie și începu să o penetreze apăsat, cu penisul lui experimentat și tare ca oțelul. Angie trăi acel deja-vù. În timp ce ei i se scurgeau prin minte imagini de la Taragota în timp ce era penetrată de Mircea, el avea mintea întunecată și nu se gândea decât cum să o satisfacă pe Angie.
El stătea deasupra și avea prațul său musculos încolăcit în jurul gătului lui Angie. Era perfect. Mircea radia de putere, înfocare și pasiune. După douăzeci de minute, Mircea o mușcă pe Angie Varona de gât, iar aceasta scoase un strigăt de mulțumire atât de puternic, încât se auzi ecou de afară.
După o finalizare explozivă și pasională, Mircea se rostogoli în pat cu fața în sus, transpirat și mulțumit. O strângea la piept pe Angie și demonstra că este posibil ca și un criminal sângeros și arogant să aibă sentimente profunde.
După vreo oră de loaptefierbinți, Angie Varona îi spusese lui Mircea să se ducă în bucătărie și să își găsească surpriza.
Pe masă, pe un taler de inox acoperit, abureau un pui întreg la rotisor cu cartofi prăjiți și condimente. Mircea înfulecă totul pe nerăsuflate și adormi cu Angie Varona la pieptul său ferm.
Mâine este o nouă zi. Războiul nu va fi uitat. este o altă zi de luni, iar Mircea trebuie să revină la jobul său de la KFC.
Între timp, Mircea primi un E-mail de la o companie de modelling cu o oferta de a face striptease într-un club obscur și extravagant, sumei de o suta de mii de Euro.
Povestea lui Mircea: Episodul 8
Voluntas mea in doloribus et aerumnis moriemini
Din episodul anterior:
În acel Moment, Marco van Cock dezveli un portret imens cu Mircea zâmbind înşelăto, iar în câteva secunde găinile de faţă îl făcură bucăţi. [...]
Exact în acea zi, zeci de găini se năpusteau înarmate în restaurantele KFC, omorau clienţii în masă şi luau bucătarii ca ostateci. [...]
Mircea îl căuta la rândul său pe Marco van Cock căruia îi pregătise o moarte lentă şi dureroasă în iadul uleios de la KFC.
Războiul continua. Imperul KFC fusese surprins de acest război, cu toate că Mircea Grecu îl anunţase de mult. Compania KFC a investit extrem de mulţi bani în pregătirea şi antrenamenul soldaţilor în baze militare special amenajate. Se spune că angajaţii KFC erau antrenaţi extrem de bine, în condiţii greu de imaginat, iar în creierul lor li se implanta împotriva voinţei lor un microcip care emitea şi propaga în tot organismul adrenalină artificială, pentru ca soldaţii să omoare cu sânge rece.
Înainte să fie trimişi pe teren, fiecare soldat KFC, indiferent dacă lucra pe casă sau pe sală în viaţa de zi cu zi, trebuia să masacreze cu sânge rece şi în cel mai scurt timo câte 20 de găini. Dacă nu reuşau, aceştia erau bătuţi şi primeau penaţităţi la salariu.
Mircea Grecu era singurul care reuşea să masacreze singur 50 de găini în mai puţin de trei minute.
Trebuia să se pregătească de luptă. Cu toate că era cel mai bun angajat KFC cu cele mai multe kill-uri la activ, Mircea, ambiţiois cum era, îşi dorea mult mai mult. Avea nevoie de o motivaţie mai mare. El era singurul angajat KFC care nu avea microcip instalat în creier, deoarece mai multă cruzime era imposibilă, ca atare, Mircea era şi cel mai căutat inamic. Oare era el cu adevărat în siguranţă ? Oare atâta pregătire fizică de netăgăduit, îi erau lui de ajuns pentru a înfrunta problemele ce urmau să apară, şi să depăşească obstacolele acestui război ? Putea oare el să îşi ducă echipa la victorie ?
Mircea s-a jucat Assassin’s Creed pe calculator. Încera că îşi dea seamă cum să aplice tehnicile din joc, împotriva găinilor. Astfel, el descoperi că a avut un strămoş asasin în Grecia, în perioada stăpânirii de către Imperul Roman. Pe acesta îl chema Mirkoulis Radovanos Grekopoulos şi omora fără milă soldaţi romani. Era din tată grec şi mamă romană.
Pentru evidenţia acest lucru, Mircea se hotrî să îşi facă un tatuaj dublu pe umărul drept.
Angajă un artist de tatuaje ca să i-l facă exact în stilul pe care şi-l dorea. Mircea nu dorea orice fel de tatuaj. Dorea unul total permanent, care nu ar fi putut scos nici măcar prin metoda clasică de înlăturare a tatuajelor.
Aşadar, Mircea binevoi a-şi facea acest tatuaj într-un sanctuar sacru, într-o catacomba KFC de sub restaurantul la care lucra.
Catacomba părea abandonată, dar ea era de fapt un buncăr împotriva eventualelor atacuri găineşti. Se spune că există un pasaj subteran care leagă restaurantul KFC de la Moşilor cu staţia de metrou Piaţa Romană. În cadrul acelui pasaj, în spatele unei uşi de piatra extrem de grele, se afla un sanctuar, iar într-un sanctuar se afla cuţitul lui Colonel Sanders, cu care legenda spune că l-ar fi omorât pe străbunicul lui Marco van Cock.
Totul era perfect, ritualul putea începe.
Te va durea foarte tare, spuse artistul în tauaje. Acest tatuaj nu se poate îndepărta niciodată. Mai ai timp să te gândeşti dacă eşti pregătit să faci acest pas, Mircea.
Mircea, fără urmă de tăgadă, lăsă să se vadă un zâmbet cinic, iar dinţii săi albi luminară sanctuarul de piatră.
Sunt mai pregătit ca niciodata, prietene. Putem începe!
Artistul pusese un fier încins într-un cuptor. Cu acel fier, Mircea urma să îşi pună bazele tatuajului pe umărul drept. Era adevărat,Mircea se lăsa înfierat în numele companiei KFC.
Fierul modelul din fier se încinse repede.
Grăbeşte-te, Mircea! Dacă se răceşte va trebui să îţi fac în alt loc. Nu avem decât o singură şansă.
Mircea îşi dădu tricoul jos. Era un pachet de muşchi ! Pe spatele său încordat curgea transpiraţia şiroaie. El îşi împreună pumnii la nivelul buricului pentru a-şi evidnţia muşchii spatelui, închise ochii şi începu să strângă din dinţi. Pentru a nu ţipa, ţinea în mână un pui viu, pe care urma să îl rupă în două de durere când fierul încins îi va fi atins pielea.
Tatuatorul luă repede matriţa din cuptor şi spuse:
Pregăteşte-te, Mircea. Este timpul
!
Mircea închise ochii şi se încordă. Fierul încins i se lipise neiertător de piele cu un sfârâit demonic. Mircea nu ţipă, însă în maxim două secunde, el făcu bucăţi puiul pe care îl ţinea în mână din cauza durerii. Sigla KFC împlântată în carnea sa începuse să se răcească. Mircea răsuflă uşurat.
Tatuatorul începu să coloreze simbolul KFC pe carnea lui Mircea în culorile orginiale, folosind ace de titanium. Sub logo-ul KFC, Mircea îşi comandase încă un tatuaj cu motto-ul său de luptă, în limba greacă şi în limba latină: An kai i̱ théli̱sí̱ mou , tha petháneis ston póno kai talaipo̱ría , respectiv, Voluntasmeain doloribuset aerumnismoriemini.
Toată operaţiunea dură cam trei ore, dar acum, Mircea avea un tatuaj 3D pe spate cu sigla KFC. Era îngozitor de dureros şi incomod deocamdată, dar chiar şi cele mai adânci răni se vindecă până la urmă.
Mircea ştia că nu războiul deja nu mai era o glumă, ce un adevăr cumplit. În seara cu cea mai mare lună plină, el stătea la bustul gol pe Hotelul Intercontinental şi privea spre cer. Era fierbinte, sexy, plin de muşchi şi tatuat. Era sălbatic, frumos, exact ca Samson, ucigaşul de lei. Era un înger cu pletele sale în vânt. Gândindu-se la găini şi la război, dar motivat de tatuajul de pe spate, Mircea şcoase un răget teribil de război şi sări de pe Hotel.
Războiul trebuia să continue.
Povestea lui Mircea: Episodul 7
Invazia găinilor ucigaşe. Mircea terminatorul
Din episodul anterior:
Un restaurant KFC aflat la parterului unui bloc a ars în întregime dupa o explozie de proporţii. Atât angajaţii companiei cât şi clienţii care erau în acel moment în restaurant au murit pe bloc, arşi de vii.
Era clar că războiul începuse brutal, iar puii şi găinile nu mai aveau de gând să mai suporte acvicidul din lagărele de exterminare KFC.
Bineînţeles, cea mai căutată persoana din armata KFC era Mircea Grecu, cel mai crunt măcelar din istoria companiei. Dacă găinile ajunseseră să vadă în Mircea un zeu al Apocalipsei, Mircea vedea în găini inimi, pipote, intestine, oase rupte şi sânge, precum şi satisfacţia lui criminală.
Marco van Cock era un cocoş mare, impozant, cu creastă mândră, conducătorul suprem al naţiunii găineşt şi în acelaşi timp, cel mai mare duşamn al lui Mircea Grecu.
Pregătirile militare pentru războiul împotriva Imperului KFC erau pe terminate. Marco van Cock convocă toate găinile într-o şedinţi de motivare, le adună într-o sală enormă şi, stând în faţa lor la un pupitru înălţat, grăi la microfon:
„Dragă populaţie acvilină! Onoraţi cocoşi, onoare puicuţe,
Ne-am adunat aici pentru a anunţa şi de a trăi pe propriile noastre pene startul oficial al celui mai crâncen război pe care naţiunea noastra l-a dus vreodată. Trebuie să scăpăm lumea de companie KFC şi să punem în final punct atrocităţilor şi modoului barbar în care sunt curmate vieţilor semenilor noştri nevinovaţi. A venit timpul să punem piciorul în prag şi să ne unim voice pentru a striga în final cu un singur glas, „LIBERTATE”. Este cazul să ne dezvoltăm nestingheriţi propria civilizaţie, fără teama de a fi decimaţi în masă. De a fi capturaţi şi chinuiţi. A curs deja mult prea mult sânge pentru a mai tolera aşa ceva.
Printre scopurile noastre se numără eliminarea totală a companiei KFC, cât şi capturarea liderilor acestei corporaţii. Omul care trebuie eliminat cu orice preţ este Mircea Grecu, sub numele lui de cod BIGAPE. Îl vrem viu ! Îl vrem aici pentru a răspunde pentru faptele sale.
Este foarte adevărat, preţul libertăţii noastre se va plăti cu sânge, pentru că nu se vor întoarce mulţi din acest război. Dar de dragul generaţiilor viitoare, acesta este un preţ mic. Merită din plin !
Sunteţi cu mine ??
SĂ EXTERMINĂM TIRANIA !! JOS KFC !!! JOS MIRCEA GRECU !!!! VREAM SĂ AUZIM CUCURIGUL LIBERTĂŢII !!!!”
În acel Moment, Marco van Cock dezveli un portret imens cu Mircea zâmbind înşelăto, iar în câteva secunde găinile de faţă îl făcură bucăţi.
Se generase o frenezie incontrolabilă, iar mii de găini înarmate începură a trage focuri de mitralieră în plan vertical pentru motivaţie. Toată sala se făcuse un cotcodac.
Din cartierul general ieşeau pe bandă rulantă zeci de bombardiere, tancuri şi mii de găini care făceau parte din infanterie.
Exact în acea zi, zeci de găini se năpusteau înarmate în restaurantele KFC, omorau clienţii în masă şi luau bucătarii ca ostateci.
In numai două zile au fost executaţi 500 de angajaţi, dintre care 10 manageri. Cadavrele lor au fost atârnate cu capul în jos iar găinile erau invitate să le ciopârţească cu ciocurile.
Mircea, auzind de aceste cazuri se întristă, dar scosese un răget de război de se cutremurară cuştile cu găini ostatice. În acea zi, Mircea măcelări de trei ori mai multe găini iar vânzările KFC au crescut cu 10%. KFC s-a mobilizat repede să organizeze defensiva şi scoţănd artileria grea, au reuşit să doboare câteva zeci de avioane de război găineşi şi şă confişte câteva sute de tone de explozibil care urma a fi detonat în locaţiile KFC din diferite ţări.
Mircea, singur, înarmat cu o mitralieră, doua cuţite şi doua satăre, cât şi vreo 20 de shuriken ieşi pe teren cu motocicleta sa în căutare de victime.
Martorii spun că Mircea arunca cu shuriken de pe motocicletă şi nimerea cu o precizie fabuloasă gâturile găinilor care cădeau ca secerate. Mircea grecea cu roţile de la motocicletă peste cadavrele însângerate, după care culegea capetele de găini şi le ducea la cartierul general.
Se spune că Mireca trece cu Motocicleta printre-o ploaie de gloanţe, le prinde în podul palmei din mers, le strânge în pumni şi le comprimă până face din ele o grenadă pe care apoi o detonează în mijlocul găinilor.
Mircea îl căuta la rândul său pe Marco van Cock căruia îi pregătise o moarte lentă şi dureroasă în iadul uleios de la KFC.
Povestea lui Mircea: Episodul 6
Analiza microbiologică la carnea de pui şi regele şoselelor
Din episodul anterior:
În final, el se dă peste cap, răsucindu-se de trei ori în aer şi se opreşte cu o frână cristiană care juleşte gheaţa.
În acel moment, toată lumea se opreşte, începe să aplaude frenetic şi să fluiere în semn de admiraţie. Toţi plăngeau de emoţie. Mircea face o singură plecăciune, mimează un sărut şi pătrunde afară de pe gheaţă. A doua zi blogurile vuiau de spectacolul gratuit pe care îl oferi Mircea la patinoar.
Pe frontul găinesc, armata de cocoşei şi puicuţe a lui Marco van Cock, împăratul absolut al găinilor, plănuiesc cu multă minuţiozitate atacuri teroriste asupra punctelor strategice KFC, şi anume, lagăre de exterminare, hale de training, depozite, restaurante şi crescătorii de pui.
Un restaurant KFC aflat la parterului unui bloc a ars în întregime dupa o explozie de proporţii. Atât angajaţii companiei cât şi clienţii care erau în acel moment în restaurant au murit pe bloc, arşi de vii.
Poliţia nu declară nimic. Nu s-au găsit dovezi cum că explozia ar fi fost provocată de vreo defecţiune tehnică a instalaţiilor restaurantului sau că ar fi fost vorba despre acţiune umană.
Ceea ce poliţia nu ia însă în seamă este că, cu aproximativ 20 de minutre înaintea exploziei în restaurant s-a furişat un escadron de găini teroriste din armata lui Marco van Cock.
Acest atac reprezenta, aşadar, un punct pentru găini în acest război etern.
Între timp, într-un local underground, pe la ora unsprezece noaptea, unei băieţii răi îşi fierbeau adrenalina prin cele mai bolnave metode, celebrul Mircea Grecu asista la o bătălie Wrestling între Captain Sanders si clownul de la McDonald’s.
Mircea stătea pe o canapea şi fuma un trabuc havanez legat cu fir de aur. Lângă el, un pahar mare de whisky pe jumătate plin îi alimenta plăcerile din acea noapte. Mircea purta o cămaşi neagră cu dungi uşor reliefate şi avea primii noi nasturi de sus deschişi ca să se vadă muşchii şi pieptul său ferm. Se spune că mircea nu se bate cu cărămida în piept, ci sparge cărămizi cu pieptul. Este adevărat însă că Mircea sparge nuci între pectorali.
Dar nu stă mult de această dată. Captain Sanders îl dă gata imediat pe clown şi îl lasă într-o baltă de sânge călcat în picioare. Mircea aplaudă şi zâmbeşte perfid.
Puţină lume ştia că Mircea este şi un intelectual desăvârşit şi că lucrează de ani buni la lucrarea sa de doctorat: „Analiză microbilogică la carnea de pui.”. Pentru vasta lui experienţă în domeniu ca măcelar în multinaţionala KFC, elaborarea acestei lucrări de doctorat este pe cât de complexă, pe atât de simplă.
Se spune că Mircea scrisese deja 500 de pagini, iar lucrarea dera departe de publicare. Lucrează la ea în timpul liber în timp ce mănâncă pui la rotisor în sos de sânge cu murături şi usturoi.
Aflând ce dezastru a avut loc la restaurantul KFC menţional la începutul articolului Mircea se îmbrăcă într-o fermă geacă de piele, îşi puse ochelarii de soare la ochi, se urcă pe motocicleta sa de 800 cm3 şi demară în trombă cu scârţâit şi miros de cauciuc ars în urma lui.
Mircea gonea pe Autostrada cu motocicleta sa, un Harley Davidson de ultima generaţie cu o viteză de puţin 300 de Kilometri pe oră iar pletele îi fluturau pe sub casca.
Unii martori spun că Mircea a luat un viraj de 75 de grade la 250 de Kilometri pe ora lăsând, bineînţeles, urme pe asflat.
Motoicleta lui Mircea era roşie cu argintiu deschis şi avea xerografiat pe laterale sigla companiei KFC. După ce a ajuns la locul tragediei, Mircea se uită spre cer şi jură să îşi răzbune colegii căzuţi în lupa împotriva găinilor.
Când Subway a deschis restaurantul în Bucureşi, Mircea s-a dus acolo de curiozitate iar cei care serveau rămăseseră încremeniţi atunci când zeul servirii la fast food a intrat în încăpere.
Mircea strigă: „Sunteţi jalnici! Aşa vă mişcaţi voi? Nimic nu ştiţi să faceţi. Sunteţi de-a dreptul patetici!”
Aceastea zicând, Mircea pusese mâna stângă pe tejgheaua despărţitoare, se opinti în muşchii de la picioare şi se propulsă cu o forţi năucitoare prin aer lângă cei care serveau la bar sandwichurile. Fireşte că în aer Mircea s-a dat de 3 ori peste cap. Abia după aceea a aterizat.
Ca o demonstraţie, Mircea prelua patru comenzi odată şi arunca pâinile direct din cuptor pe banda de servire. Apoi scoate o katană de samurai şi făcând o piruetă taie toate pâinile transversal, perfect pe jumătate, în acelaşi timp.
Mircea denotă atâta experienţă în servirea la fast food încât câte patru clienţi în acelaşi timp îi spun lui Mircea ce ingrediente doresc, iar el preia comanda exemplar şi precis. Este capabil să facă sigur în 30 de secunde, ceea ce cinci oameni fac în zece minute.
Mulţi clienţi Subway au mărturisit că Mircea este capabil să arunce ingredientele în aer, iar acestea aterizează în Sandwichurile lor exact în locul în care trebuie şi nimic nu cade pe jos.
Înainte de a pune sos in sandwich, Mircea răsuceşte sticla în podul palmei exact cum răsuceau cowboii pistoalele în filmele Western, după care îşi bagă sticlele cu sos în buzunare.
Văzând atâta dexteritate, patronul clubului Bamboo care întâmplător mânca la Subway în acea zi, îi propusese un contract lui Mircea ca barman în club, contra sumei de 2000 € pe eveniment, însă Mircea refuză. Este conştient: valoarea acţiunile KFC de la bursa din New York ar scădea cu 52,87% facă el şi-ar da demisia.
În final, Mircea Grecu iese din restaurantul Subway în aplauzele clienţilor şi a angajaţilor, cu garanţia unui job acolo oricând, în cazul în care ar decide să nu mai lucreze la KFC.
Răspuns halucinant la întrebarea "Aţi ţinut post?"
Este incredibil. Intrați pe Youtube și citiși comentariile pentru mai multă distracție.
Reacția mea:
Mă întrebam
Mă întrebam acum câteva momente:
Câte dintre profilurile de pe Facebook aparţin unor oameni morţi, sau, în altă ordine de idei, câţi dintre utilizatorii cu profil de Facebook au murit între timp şi nu mai are cine să le adminstreze profilul. Ce se întâmplă cu aceste conturi ? Dacă Facebook îşi menţine poziţia şi nu se inchide la un moment dat, vom avea din ce în ce mai multe conturi ale unor oameni care nu mai sunt în viaţă.
Interesant, nu ? Şi totuşi, cum se răspunde la întrebarea asta. Poate îmi scapa mie ceva. Am nevoie de opinii.
Mihai despre…
…utilitatea cadourilor
Îmi este greu să fac cadouri. Îmi este foarte greu să ofer cadourile potrivite. Asta nu înseamnă că nu îmi place să dăruiesc. Este doar acel sentiment de blocaj care apare atunci când este ziua cuiva si trebuie să îi cumperi cadou. Este cu atât mai dificil cu cât de fiecare dată mă întreb dacă ceea ce vreau eu să ofer este cu adevărat util, sau va sfârşi uitat într-un colţ şi plin de praf.
Nu îmi place să fac daruri care nu au o finalitate practică, o utilitate. De aceea îmi place să ştiu ce îşi doreşte sărbătoritul, iar dacă este o sărbătorită, un buchet de flori îşi face oricând treaba. Fireşte că nu sunt adeptul cadoruilor făcute la mişto, doar de dragul de a oferi ceva material, dar obsesia mea se întreaptă spre ideea că, decât sa cheltuiesc o sumă doar aşa, de dragul ofrandei, mai bine să mă interesez şi să aflu ce-şi doreşte sărbătoritul sau sărbătorita.
Pe lângă asta, lumea confundă doi termini distincţi: Cadou şi Surpriză.
Un cadou nu trebuie să fie întotdeauna o surpriză, iar o surpriză nu este întotdeauna un cadou.
DAR2, daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou.
CADÓU ~ri n. Obiect primit de la cineva sau oferit cuiva în semn de prietenie, atenție; dar. [Sil. ca-dou] /<fr. cadeau
SURPRÍZĂ ~e f. 1) Lucru surprinzător; fapt care surprinde. Călătorie fără ~e. 2) Emoție (pozitivă) provocată cuiva prin surprindere. 3) Cadou acordat cuiva prin surprindere. [G.-D. surprizei; Sil. sur-pri-] /<fr. surprise
Sursa: www.dexonline.ro
Această concepţie de bază pe care am formulat-o în rândurile de mai sus are un aspect bilateral, ca atare vreau să îmi organizez gândurile în mai multe categorii:
1. Outgoing Presents 
(cadouri oferite)
2. Incoming Presents (cadouri pe care le primim)
3. Cadouri-surpriză.
1. Outgoing Presents (cadouri oferite)
Este vorba despre cadourile pe care le facem sărbătoriţilor de ziua lor. Ce este particular la aceste daruri ? Sărbătoriţii se aşteaptă ca noi să le oferim aceste cadouri, ca atare, conform definiţiei enunţate mai sus, darurile în cauză nu sunt surprze. Ei ştiu exact că urmează să primeasca ceva. Sigur, surpriza constă în conţinut, care poate fi surprinzător sau nu. Dar ca un cadou să fie plăcut surăprinzător, el trebuie sa fie util. Adică, să îi trezească celui care îl primeşte senzţa că are nevoie de acel ceva care i s-a oferit. Obiectul sau serviciul primit cadou să se încadreze în lista nevoilor celui care va beneficia de ele.
Spre exemplu (strict ipotetic, nu se referă la niciun caz): Cunosc o persoană care iubeşte muzica, îşi doreşte foarte mult să aibă muzica preferată oriunde şi şă se bucure de ea. Cel mai bun cadou pentru această persoană ? Bineînţeles, un Mp3 Player. Acest dispozitiv, care nu este deloc un lux, se va dovedi a fi în concordanţă cu nevoile celui căruia vrem sa i-l oferim.
Ştiind asta, tu, în calitatea celui care dăruieşte, poţi să prilejuieşti ca un Mp3 player să ajung în mâinile prietenului tău. Fie îi cumperi tu unul, sau pui bani cu alţi prieteni şi îi oferţi acest dispozitiv.
Concluzia de aici este că, darurile nu trebuie să fie niciodata multe, ci utile. Mai bine un singur obiect util, primit cu drag şi folosit, decât zece obiecte uitate într-un colţ în ziua ce urmează.
Ce ar trebui făcut ?
Simplu şi după buget. Ori cumpăr singur un Mp3 player pentru persoana în cauză dacă mă ţine buzunarul, ori mă asociez cu 2,3 4…n prieteni, punem bani şi îi cumpărăm sărbătoritului un iPod de 160 de GB ca să asculte muzică în treb pe Transiberian, de la Moscova la Vladivostok.
Ca atare, cadoul meu este util, plăcut, bine primit. Cu cât este mai întrebuinţat, deci mai util, cu atât cadoul îşi atinge scopul în adevăratul său înţeles !
În cazul în care chiar nu ştii ce să cumperi, oferă obiecte consumabile sau perisabile. Fată ? O ciocolată, un buchet de flori, o cutie de bomboane. Băiat ? Un bax de bere, o sticlă de vin bun, o sticlă de vodkă, ciocolată.
Ce nu ar trebui făcut ?
Fără să ştiu de ce are nevoie amicul sau amica mea, mă duc şi cumpăr un tricou (pentru un băiat) sau o vază (pentru o fată). Exista o mare posibilitate ca prietenului meu să nui îi placă tricoul sau să nu îi place cum îi stă cu el. Similar, există posibilitatea ca amicei mele să nu îi placă vaza. Înlocuiţi exemplele de cadouri cu orice altceva, deoarece am scris primul lucru care mi-a venit în minte.
Ce se întâmplă ? Am cheltuit bani pe nişte cadouri apreciate ce-i drept, dar nu pentru ce reprezintă, ci mulţumită persoane care a făcut cadoul. Ulterior, aceste obiecte vor ajunge uitate şi nefolositoare, fără valoare emoţională şi nu vor apuca să amintească celui care le-a primt de cel sau cei de la care le-a primit.
Cadoul va fi bine primit doar pe moment, dar cel care îl prmeşte va şti în aceeaşi secundă dacă îi trebui sau nu.
2. Incoming Presents (cadouri pe care le primim)
Este exact reversul medaliei de mai sus. Personal, decât să primesc ceva inutil, care să nu folosesc, mai bine nu primesc nimic şi apreciez mai mult. Ştiu ce efort financiar presupune un cadou, iar dacă nu este util, nu consider că are sens. De aceea, ultima dată când am fost la ziua unui prieten, pe lângă faptul că nu am reuşit să îi cumpăr nimic, l-am rugat ca nici el, la rândul său, să nu îmi cumpere nimic.
Am apreciat că au fost persoane care nu mi-au cumpărat nimic in anii precedenţi, dar au venit la ziua mea. Nu accept o scuza de genul: „Nu am ştiu ce să iţi iau, de aceea nu am venit la ziua ta”.
Mi se pare cea mai ieftină scuză de a nu onora o invitaţie şi o dovada prea evidentă de retardism.
Drept urmare, decât să îmi luaţi ceva de care să nu am nevoie, mai bine îmi daţi bani J. Luându-mi ceva util cu ajutorul financiar, mă voi gândi: „Nu ar fi fost posibil fără ajutorul prietenilor mei”. Vă mulţumesc. De asemenea, nu îmi cântaţi „Mulţi ani trăiască”. Mi se pare copilăresc, ipocrit şi deplasat.
Dacă vă invit să beţi cu mine la ziua mea, o fac din pură plăcere, prietenie şi consideraţie. Nu aştept nimic în schimb, la ziua mea nu se primesc daruri de nuntă.
3. Cadouri-surpriză
Acestea sunt darurile pe care le faci sau le primeşti fără a fi o anumită zi de naştere. Cadourile de care eşti cu adevărat surprins.
Vine în oraş formaţia preferată a prietenei sau prietenului tău ? Are bilete ? Doreşti si i le dăruieşti ? Cu siguranţă acest lucru este surprinzător, binevenit şi extrem de apreciat. Este un tip de cadou care se poate face fără să fie ziua de naştere a cuiva. Cu siguranţă va fi apreciat. De obicei, după un concert, rămân amintiri, poze, etc…
Mi-ar plăcea ca mai multă lume să priveasca aşa lucrurile. Probabil că eu sunt totuşi nebun. De mult mă gândesc să scriu despre concepţia mea despre daruri şi cadouri. Probabil mă gândeam că sunt prea nesimţit ca să cred aşa ceva, dar timpul îmi dă dreptate, cel puţin din punctul meu de vedere.
În concluzie, nu consider că este o ruşine să întrebi pe cineva ce îşi doreşte de ziua lui sau să îi spui că plănuieşti să îi cumperi acel lucru, deoarece, exact cum am spus şi mai sus, cadourile nu sunt surprize. Este adevărat, pot fi surprinzătoare, dar asta s-ar încadra fie la categoria 3, fie surprinzătoare din orice punct de vedere subiectiv.
Contact me
